Moment de reculegere la Primărie, în memoria Leonidei Lari
Moment de reculegere la şedinţa operativă a Primăriei. Aleşii locali au păstrat un minut de tăcere în memoria Leonidei Lari. Poeta s-a stins din viaţă ieri dimineaţa, la vârsta de 62 de ani.
Edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat serviciilor Primăriei să acorde un ajutor familiei regretatei Leonida Lari.
"Vorbesc inclusiv de un ajutor material, pentru că este vorba nu doar de o poetă a noastră, dar şi de o situaţie mai grea în familia sa", a precizat primarul.
Totodată, Chirtoacă a cerut responsabililor din cadrul direcţiilor Primăriei să se implice şi în organizarea funeraliilor Leonidei Lari.
Ieri dimineaţă Leonida Lari s-a stins din viaţă . Poet, publicist, politician şi militantă pentru reunirea Basarabiei cu România, Leonida Lari s-a născut pe 26 octombrie 1949 la Bursuceni, în apropiere de Bălţi, într-o familie de învăţători.
Vestea despre moartea poetei i-a îndurerat profund pe toţi cei care au cunoscut-o şi i-au apreciat creaţia şi activitatea. Foştii colegi au venit, ieri, la Uniunea Scriitorilor, pentru a semna un necrolog în memoria Leonidei Lari.
Actualitate
- Poeta Leonida Lari s-a stins din viaţă
- Necrolog în memoria Leonidei Lari: A fost un exemplu de curaj, dăruire şi perseverenţă
- Omagiu Leonidei Lari: Corpul neînsufleţit al poetei a fost dus la Catedrala "Sfânta Teodora de la Sihla"
- Rogge a respins cererea de a ţine un minut de reculegere la deschiderea Olimpiadei de la Londra