MOMENT EMOŢIONANT. Shakira a izbucnit în lacrimi în timpul unui concert în Columbia (VIDEO)
Cântăreaţa columbiană Shakira (41 de ani) a început să plângă la finalul turneului ei din jurul lumii, "El Dorada World Tour", aflându-se pe scena din Bogota, capitala Columbiei, locul în care s-a născut artista. Turneul artistei Shakira "El Dorada World Tour“ a ajuns la final, ultimul concert pe care l-a susţinut starul fiind în Bogota, Columbia.
În timp ce fanii o aclamau şi chiar plângeau, Shakira a fost la rândul ei compleşită de emoţii şi a izbucnit în lacrimi pe scena din parcul Simon Bolivar, din ţara ei natală, potrivit Daily Mail.
Artista le-a transmis pupici spectatorilor din public şi, în timp ce îşi ştergea lacrimile, le-a transmis tuturor: "Te iubesc, Columbia, mulţumesc. O să îmi amintesc mereu acest moment".
După ce au copleşit-o emoţiile, Shakira s-a îmbărbătat şi a reuşit să ducă la bun sfârşit show-ul, scrie adevarul.ro.
Artista a încărcat un video înduioşător pe Instagram cu descrierea: "Bogota, mulţumesc pentru că mi-ai oferit unul dintre cele mai frumoase concerte din viaţa mea".
"Miracolele există şi vă mulţumesc că aţi fost alături de mine atât în momentele bune, cât şi în cele rele", mai spune ea.