MOMENT INEDIT. Zdob şi Zdub a cântat în vârf de munte (VIDEO)
Moldovenii de la Zdob şi Zdub au susţinut, duminică, un minirecital inedit în vârf de munte. În premieră, evenimentul a fost organizat în timpul acţiunii de salvare a monumentului natural, iniţiată de Agenţia Naţională pentru Arii Protejate şi Romsilva, scrie adevarul.ro.
Membrii trupei Zdob si Zdub care au precizat că susţin campania civica "Bun-simţ Turistic".
Moldovenii au cântat un fragment din piesa "Înţelept codrule eşti", aflata pe albumul "Bestiarum", ce urmează să fie lansat în câteva săptămâni.
Campania civica "Bun-Simţ Turistic", alături de Romsilva – Administraţia Parcului Natural Bucegi şi Agenţia Naţionala pentru Arii Naţionale Protejate are meinirea să salveze Sfinxul de turiştii agresivi care nu se lasă până nu-şi lasă amprenta pe piatara monumentului.
Campaia se va concretiza prin împrejumuriea Sfinxului cu un gard în speranţa că turiştii vor înţelege că accesul până în imediata apropiere a monumentului natural nu este indicată.
Organizatorii speră că în acest mod vor reuşi să ţină la depărtare oamenii care făceau tot posibilul să urce pe Sfinx doar pentru câteva fotografii, fără să ţină seama că aşa îl pot distruge. Mai grav este că nu de puţine ori au fost surprinse chiar maşini de teren care au urcat până în imediata apropiere a monumentului natural.