Moment spectaculos în Norvegia. Un meteorit a luminat cerul, iar un fragment ar fi căzut lângă Oslo (VIDEO)
Un meteorit „neobișnuit de mare” a luminat pentru scurt timp cerul Norvegiei, duminică, creând un joc de lumini și sunete spectaculos în timp ce a traversat cerul, iar o parte din el este posibil chiar să fi căzut pe Pământ, relatează Reuters.
Astrul a început să fie vizibil în jurul orei locale 1:00, iar pe rețelele sociale au circulat clipuri video care arată o sclipire rapidă de lumină în Holmestrand, la sud de Oslo.
Reţeaua norvegiană Meteor analiza duminică înregistrările video şi alte date pentru a încerca să identifice originea şi destinaţia obiectului.
Datele preliminare au sugerat că meteoritul ar putea să fi lovit Pământul într-o zonă împădurită numită Finnemarka, la doar 60 km vest de capitala Oslo. Meteoritul a cazut cu 15-20 km pe secundă şi a luminat cerul nopţii timp de aproximativ cinci până la şase secunde, a spus Bilet.
Cerul de vară era întunecat, zilele începând să fie mai scurte de la sfârşitul lunii iunie. „Ceea ce am avut noaptea trecută a fost o bucată mare de rocă, care călătorea probabil între Marte şi Jupiter, unde este centura noastră de asteroizi.”, a spus Bilet.
Nu au fost raportate stricăciuni sau victime, aşa cum sa întâmplat în 2013, când un meteorit a străbătut orașul Celeabinsk, Rusia.