Moment stânjenitor: Vladimir Putin a căzut pe burtă în faţa spectatorilor
Moment stânjenitor pentru preşedintele rus, Vladimir Putin. Acesta a căzut pe burtă în faţa spectatorilor după ce a câştigat un meci demonstrativ de hochei în oraşul Soci. Totul s-a întâmplat în timp ce liderul de la Kremlin se bucura de victorie și saluta oamenii. Putin a căzut după ce s-a împiedicat de un covor roşu aşternut pe gheaţă.
Putin s-a ridicat repede şi a continuat turul de victorie, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Preşedintele Rusiei este un mare fan al hocheiului şi joacă periodic meciuri demonstrative cu oficiali ai statului, oameni de afaceri şi foşti sportivi profesionişti.
La acest meci, Putin a jucat în echipa mai multor vedete ale hocheiului rusesc precum Slava Fetisov şi Pavel Bure.
Echipa adversă a fost formată din jucători amatori, printre care prietenul din copilărie al lui Putin, Ghenadi Timcenko şi miliardarul Vladimir Potanin.
Partida s-a încheiat cu scorul de 14 la 7 în favoarea echipei liderului de la Kremlin. Nu este clar însă câte goluri a dat Putin întrucât în timp ce Associated Press şi Reuters au transmis că este vorba despre opt goluri, Kremlinul spune că a înscris zece goluri.