Momente de cumpănă pentru Silvio Berlusconi! Anunţul făcut de medici
Medicii italieni au anunţat joi că fostul premier italian, Silvio Berlusconi, va fi operat săptămâna viitoare pe cord deschis. Intervenţia chirurgicală are ca scop înlocuirea unei valve aortice defecte, transmite Reuters, scrie News.ro, citat de Realitatea.net.
"Am identificat exact o patologie a valvei aortice, care se numeşte insuficienţă aortică. Există o singură soluţie pentru corectarea acestei probleme, adică substituirea valvei aortice", a declarat medicul personal al fostului prim-ministru, Alberto Zangrillo.
Berlusconi, în vârstă de ani, a fost internat în spital la începutul săptămânii cu o insuficienţă cardiacă periculoasă. Zangrillo a menţionat că politicianul se va recupera complet în cel mult o lună.
Unul dintre cei mai bogaţi italieni, Silvio Berlusconi a condus executivul timp de mai bine de nouă ani, fiind unul dintre cei mai longevivi prim-miniştri din Peninsulă.
Berlusconi s-a propulsat în cea mai importantă funcţie politică cu ajutorul imperiului său media.
Însă, acesta a fost condamnat, în urmă cu trei ani, pentru fapte de corupţie, însă a scăpat de închisoare ca urmare a vârstei înaintate, fiind obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.
- Berlusconi, OBLIGAT să plătescă milioane de euro fostei soții
- CONDAMNAT: Fostul premier italian Silvio Berlusconi va sta la închisoare pentru că a dat mită
- Berlusconi: Putin mi-a propus să fiu numit ministru în Rusia. REACȚIA Kremlinului
- Enervaţi la culme. Ucrainenii au deschis dosar pe faptul că Berlusconi a băut vin cu Putin
- Berlusconi, DECLARAŢII ACIDE despre lideri europeni: "Este un cretin şi gelos pe bogăţia altora"
- ATERIZARE DE URGENŢĂ la Moscova. Un om din Belarus a murit în avion