MOMENTE DE GROAZĂ! Fereastra unui avion s-a desprins în timpul zborului (VIDEO)
Embed:
Emoţii pentru 240 de pasageri care zburau cu un avion al companiei Air India. O fereastră s-a desprins în timpul zborului, scrie Digi24.ro.
Incidentul a avut loc în urma unor turbulenţe prin care a trecut avionul Boeing 787.
Una dintre însoţitoarele de bord a luat fereastra şi a reuşit să o pună la loc.
În cele din urmă, aeronava care efectua un zbor de 30 de minute, a aterizat în siguranţă.
Cel puţin cinci pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Fiecare fereastră din cabina pasagerilor este compusă, de regulă, din trei geamuri, ale căror roluri diferă în funcţie de poziţia lor. Principalul scop al panoului aflat cel mai aproape de pasager este acela de a proteja următorul strat de zgârieturi.
- Fenomene pe care doar piloții le observă când sunt pe scaunul pasagerilor
- Compania Southwest spune că avionul al cărui motor a explodat în zbor ar fi fost lovit de o pasăre
- Un nou incident aviatic a avut loc în SUA. Motorul unui Airbus A333 a luat foc la scurt timp după decolare
- Un avion s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Belfast: Doi oameni au murit