Momente de panică în centrul Capitalei. Un tânăr agresiv şi cu fața însângerată a băgat spaima în trecători. Acesta înjura și lovea cu pumnii în geamurile magazinelor și în automobilele parcate în preajmă. Incidentul s-a întâmplat în data de 28 iulie pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Speriaţi, trecătorii au chemat o patrulă de carabinieri care se afla în apropiere. Fiind somat de forţele de ordine să înceteze acţiunile huliganice, agresorul nu s-a conformat. Astfel, oamenii legii au fost nevoiți să aplice gazul lacrimogen și mijloacele speciale.
La scurt timp, agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru îngrijiri medicale, iar ulterior la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentarea cazului.