Momente neprevăzute în Raliul Dakar: Sebastien Loeb le-a făcut o surpriză concurenţilor
După o săptămână plină de evenimente în Raliul Dakar, organizatorii cursei au anunţat prima zi pauză a ediţiei din acest an. Piloţii, dar şi membrii echipelor participante şi-au reparat echipamentele şi sunt gata să pornească din nou la drum. Aceştia au avut parte şi de o vizită mai puţin aşteptată. Multiplul campion mondial de raliuri Sebastien Loeb a venit în Argentina să îi încurajeze.
Prima săptămână din Raliulul Dakar a fost plină de momente neprevăzute, dar şi de un adevărat spectacol. Piloţii şi echipele au avut parte de o zi de odihnă, în care au făcut ultimele pregătiri pentru celelalte etape ale celei mai dure curse din sporturile cu motor.
Sebastian Loeb, multiplul campion mondial de raliuri, le-a făcut o surpriză concurenţilor şi i-a vizitat în Argentina. Francezul s-a întâlnit cu Marc Coma, care este liderul clasamentului general de la clasa moto, dar şi cu alţi participanţi din Dakar.
"Sunt foarte mulţumit de echipă, de motocicletă şi de parcursul meu. A trecut însă doar o săptămână. Vor mai apărea probleme şi totul depinde de modul în care vom reuşi să le rezolvăm", a declarat Marc Coma.
Liderul la clasa auto, Nani Roma, are un avans de 30 de minute faţă de principalul său urmăritor, argentinianul Orlando Terranova, dar este rezervat în privinţa şanselor sale de a se impune în Raliul Dakar. "Mereu încep cu entuziasm raliul. Mă bucur foarte mult dacă reuşesc să capăt un avans considerabil, dar mai este mult de muncă, iar experienţa mi-a arătat că foarte multe lucruri pot merge prost până la finalul competiţiei", a spus Roma.
În etapa următoare, pe participanţii din acest an îi aşteaptă o rundă specială de aproximativ 500 de kilometri, la o altitudine medie de 3.500 de metri.