Momente TERIFIANTE! O copilă a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon
O fetiţă de doi ani din satul Vasileuţi, raionul Râşcani, a fost internată în Spitalul Clinic Municipal din Bălţi după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Incidentul s-a produs ieri, la amiază.
"La moment starea copilului e grav medie. Fetiţa e activă, mănâncă, nu are semne de pericol", a declarat medicul Iraida Ruban.
Potrivit Serviciului Situaţii Excepţionale, mama ar fi lăsat copilul în grija vecinei, pentru câteva ore, iar la revenire a găsit casa plină cu fum.
Pompierii presupun că incendiul s-a produs din cauza sobei defecte.
De la începutul anului, trei copii au murit în incendii.
Pompierii îndeamnă oamenii să respecte regulile de exploatare a sobelor: să verifice, înainte de utilizare, dacă acestea au funingine sau eroziuni şi să le închidă ermetic după ce au fost exploatate.