Momentul cutremurului de 7,6 care a lovit coasta Japoniei (VIDEO)
Japonia este sub alertă de tsunami, după ce 20 de cutremure cu magnitudinea 4 sau mai puternice au avut loc în largul coastelor prefecturii Ishikawa şi a prefecturii vecine Niigata, între orele 16.06 şi 17.29, ora locală. Cel mai puternic dintre cutremure a avut magnitudinea de moment 7,6 şi s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, notează Digi24.ro.
Au fost emise alerte de tsunami până în nordul insulei Hokkaido şi în sudul insulei Kyushu.
În oraşele din zona afectată au fost raportate pene de curent şi conducte de apă sparte, în timp ce drumurile principale sunt închise din cauza fisurilor şi a altor pagube. Imagini din oraşul Wajima cu case prăbuşite şi avariate, alături de drumuri cu fisuri uriaşe, au fost difuzate de NHK, postul public de televiziune din Japonia. Pagubele par a fi rezultatul cutremurului şi nu al tsunami-ului de 1,2 metri care a lovit zona.
O poartă torii a fost avariată la un sanctuar din Kanazawa, prefectura Ishikawa.
Prim-ministrul Fumio Kishida a sosit la biroul său la ora locală 17.15 pentru a evalua pagubele şi a conduce răspunsul guvernului la această situaţie de urgenţă.
Între timp, şi Rusia a emis o alertă de tsunami pentru coasta vestică a insulei Sakhalin. O evacuare este în curs de desfăşurare, a anunţat departamentul regional pentru situaţii de urgenţă, potrivit agenţiei TASS.
Citește și: Cutremur cu magnitudinea 7,6 în Japonia, în prima zi a Noului An. A fost emisă alertă de tsunami (VIDEO)