Doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 35 și 45 de ani, din Chişinău, au fost reţinuţi de oamenii legii pentru comercializarea drogurilor de peste 100.000 lei și bani rezultați din vânzarea acestora în sumă de 120.000 de lei.
Potrivit poliţiei, au avut loc 10 percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților, de unde au fost ridicate drogurile de tip metadonă cristalizată și marijuana, precum și dispozitive destinate consumului acestora, suma de bani menționată, dar și cartușe deținute ilegal.
Femeia şi unul dintre bărbaţi au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al treilea bărbat pentru 20 de zile.
Investigarea acestora continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.