Un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgență pe o autostradă aglomerată din SUA. Incidentul a avut loc în statul California. Potrivit presei locale, la bordul navei se aflau pilotul și un pasager. Ei nu au fost răniți în urma incidentului. După aterizarea de urgență, avionul a luat foc.
Din imaginile publicate pe internet se vede că avionul a ars aproape în totalitate. Potrivit informaţiilor preliminare, aterizarea de urgență a survenit din cauza unei defecțiuni la motorul aeronavei. O mașină a fost avariată de aparatul de zbor. Administrația Federală de Aviație investighează incidentul.