Momentul în care un "Batmobil" depistat în trafic este ridicat de poliție. Proprietarul, AMENDAT cu circa 800 de dolari (VIDEO)
Poliția din Moscova a ridicat un "Batmobil", o replică a celebrei mașini folosite de super-eroul Batman în filme. Mașina a fost confiscată pentru că nu avea plăcuțe de înmatriculare și pentru că încălcase alte reguli cu privire la caracteristicile tehnice ale vehiculelor, relatează BBC NEWS.
Polițiștii ruși au mai constatat că dimensiunea vehiculului nu corespundea normelor de siguranță rutieră.
Pentru a putea ridica mașina de patru metri lungime, autoritățile au folosit un utilaj special. De asemenea, l-au acoperit în plastic pentru a evita zgârieturile în timpul transportului.
Proprietarul mașinii, un bărbat de 32 de ani din Moscova, este investigat pentru trei contravenții diferite: nu avea toate documentele necesare, mașina a depășit limitele de greutate și dimensiune, iar caracteristicile diferite ale vehiculului nu sunt conforme pentru a putea circula pe străzile capitalei Rusiei. Acesta trebuie să plătească o amendă de 50.700 de ruble (aproximativ 780 de dolari) pentru a-și putea recupera vehiculul.
Acest model de "Batmobil" a fost importat din SUA în Rusia începând cu anul 2018. Ulterior i s-au adăugat noi funcții și îmbunătățiri pe partea electrică. Prețul standard al unei astfel de mașini este de 55 de milioane de ruble (840.000 de dolari).