Momentul în care un reporter a scăpat ca prin minune de furia uraganului Irma (VIDEO)
Un prezentator de buletin meteo al postului Weather Channel a scăpat ca prin urechile acului dintr-o rafală puternică de vânt, în timp ce transmitea în direct ravagiile uraganului Irma în Florida, scrie digi24.ro.
În filmare, Mike Bettes poate fi văzut într-o pelerină albastră de ploaie, reușind cu greu să se țină pe picioare în mijlocul urganaului Irma.
La un moment dat, în timpul transmisiunii, vântul începe să bată cu o asemenea putere, încât Bettes este efectiv împins ca pe gheață de suflul furtunii.
Uraganul Irma pierde din forţă. Furtuna a fost retrogradată acum la gradul 2, dar este la fel de periculoasă. Rafalele de peste 170 de kilometri pe oră continuă să doboare orice întâlnesc în cale.
Preşedintele Donald Trump a anunţat că va merge în Florida în curând și a decretat stare de catastrofă naturală în acest stat, ceea ce va permite deblocarea unor fonduri federale.
Irma şi-a schimbat traiectoria şi nu a mai lovit în plin Miami Beach. Cu toate acestea, imaginile din celebrul oraş american sunt apocaliptice. Majoritatea şoselelor sunt inundate, iar autorităţile le-au cerut americanilor să nu plece cu maşinile la drum.
Întreaga administraţie americană este mobilizată pentru a face faţă uraganului. Guvernatorul statului Florida i-a cerut preşedintelui american să declare stare de dezastru. Iar vicepreşedintele Mike Pence a făcut şi el apel la americani să ia foarte în serios mesajele autorităţilor şi să rămână prudenţi, chiar şi în zonele prin care ochiul uraganului a trecut deja.
Nu doar statul Florida este vizat de evacuări obligatorii. În Georgia, peste 500.000 de oameni au primit ordin să plece, în timp ce Alabama, Carolina de Nord şi Carolina de Sud au decretat stare de urgenţă.
Aproape 7 milioane de oameni au primit ordin de evacuare şi cel puţin 36 de milioane sunt în zona aflată sub alertă. 385 de centre de primire au fost organizate de autorităţi în clădirile solide din Florida, precum stadioane şi şcoli. Zeci de mii de persoane aşteaptă înghesuite acolo trecerea urgiei pentru a se putea întoarce la casele lor să vadă ce a mai rămas în picioare.
- Uraganul Irma a ajuns în Florida. Furtuna a lovit deja zonele de coastă
- METEO 11 septembrie 2017. Cer variabil în toată ţara. Câte grade vor indica termometrele
- NO COMMENT: A DISPĂRUT OCEANUL în urma uraganului Irma (VIDEO)
- Poliţia din Florida, în alertă! Oamenii vor să tragă cu arma înspre uraganul Irma