Cel puțin opt oameni au ajuns la spital după ce valuri uriașe au năvălit pe coasta californiană, agitate de o furtună puternică în Oceanul Pacific. Localnicii au fost șocați să vadă valuri atât de mari. Unii au mers pe țărm să le admire, dar au ajuns să fugă înspăimântați din calea lor, transmite Digi24.ro.
Apa a invadat plajele și a ajuns chiar și în orașe, în case și în curți. Porțiuni de drum au fost blocate de aluviuni.
Autoritățile au emis ordine de evacuare pentru mai multe comunități de coastă din nordul și centrul Californiei.
Mai multe persoane au ignorat însă ordinele de evacuare și s-au dus pe plajă pentru a urmări spectacolul valurilor.
Cu o înălțime de pește șase metri și cu o forță uriașă, valurile au spart digul unde o parte dintre curioși veniseră să facă fotografii, pe plaja Pierpont, în Ventura. 20 de oameni au fost surprinși de furia apelor, iar doi șoferi abia au putut scăpa.