Momentul producerii tragediei aviatice din oraşul Milano, în care a murit Dan Petrescu. Imaginile, analizate de criminalişti
Momentul producerii tragediei aviatice din oraşul Milano, în care a murit Dan Petrescu, considerat cel mai bogat român, a fost surprins de camera de bord a unei maşini. Din imaginile filmate se vede că avionul se prăbuşeşte aproape vertical, totul culminând cu o explozie puternică. Întreaga scenă durează trei secunde.
Imaginile sunt analizate de criminalişti pentru a verifica ipoteza unui incendiu la motor. Aparatul de zbor, în care se afla Dan Petrescu, soţia şi fiul acestuia, dar şi patru prieteni şi un copil de nouă luni, s-a prăbuşit în data de 3 octombrie, la scurt timp după decolare. Niciunul dintre ei nu a supravieţuit.
Potrivit Ministerului de Externe de la București, șapte dintre cele opt persoane care au murit erau cetăţeni români. Acestea au decolat din Milano şi urmau să ajungă la o vilă de lux de pe insula Sardinia. Avionul s-a prăbușit peste o clădire goală, în curs de renovare, care a luat foc imediat foc după incident. Se presupune că aparatul de zbor era condus de Dan Petrescu.