Campionatul mondial din 1998 a fost găzduit de Franţa. Cocoşii Galici, susţinuţi frenetic de spectatori au reuşit să-şi adjudece titlul mondial după o finală cu marea favorită, Brazilia. Eroul Franţei a fost Zinedine Zidane, care l-a eclipsat pe Ronaldo, care trăia atunci cea mai frumoasă perioadă din carieră.

Runda inaugurală a oferit surprize, multe favorite luptându-se foarte mult pentru a reuşi să treacă în a doua rundă. Spania a pierdut incredibil cu Nigeria şi a fost eliminată, iar Italia s-a chinuit să smulgă o remiză cu Chile pentru a merge mai departe. România a reuşit să depăşească din nou faza grupelor, după două victorii în faţa Angliei şi Columbiei, dar s-a oprit în optimi, eliminată de Croaţia.

Între timp, ţara gazdă, Franţa, îşi făceau drum încet, dar sigur, către destinul ce o aştepta. După ce au înregistrat numai victorii în faza grupelor, francezii au întâmpinat o rezistenţă incredibilă din partea Paraguay-ului, înscriind abia în minutul 113 primul gol de aur din istoria competiţiei, prin fundaşul Laurent Blanc. Italia a urmat pe listă, şi după ce Roberto Baggio a ratat incredibil în ultimele minute ale prelungirilor, Luigi di Biagio a lovit bara în a cincea lovitură de departajare, Franţa se califica mai departe. În semifinale, gazdele au învins  echipa surprinzatoare a Croaţiei, care a condus cu 1-0 până spre final, atunci când aripa neagră a francezilor, Lilian Thuram, a înscris primele sale două goluri pentru naţionala Franţei, iar cocoşii galici se calificau în finală, unde aveau să întâlnească Brazilia. Brazilia trecuse în fazele eliminatorii de Chile, Danemarca şi Olanda.

Pe 12 iulie, "ziua gloriei sosise", aşa cum cântă imnul Franţei, `La Marseillaise.` Eroul Franţei s-a numit Zinedine Zidane, care, mai întâi în minutul 27, iar apoi în prelungirile primei reprize, i-a dărâmat pe brazilieni cu două lovituri de cap, iar sud-americanii nu şi-au mai revenit până la final. Înpofida  eliminării lui Marcel Desailly, Franţa a rezistat, ba chiar, a reuşit să înscrie pe un contraatac excelent, prin Emmanuel Petit, în ultimul minut de joc. Fluierul de final al marocanului Belqola, primul african din istorie care a arbitrat o finală mondială, a fost semnul care a ridicat în picioare toată Franţa. Doar pe Champs Elysees şi-au făcut apariţia un million de oameni, care au dansat până în zori de zi. Franţa devenea cea mai bună echipă de fotbal din lume.