Mondialul la cărat cărbune! Cel mai inedit concurs sportiv din lume a ajuns la cea de-a 33-a ediţie
Embed:
Campionat la cărat cărbune! În oraşul Yorkshire, din Marea Britanie, zeci de oameni s-au întrecut cu saci plini cu cărbune în spate pentru a câştiga titlul la această probă sportivă inedită. Competiţia s-a desfăşurat atât printre bărbaţi, cât şi printre femei.
Oraşul Yorkshire, din Marea Britanie, a ajuns în centrul atenţiei datorită celui mai inedit concurs din lume. Zeci de persoane s-au adunat pentru a participa la Campionatul de cărat cărbune.
Învingător a devenit Chris Birkin. Acesta a câştigat pentru a doua oară cursa inedită în ultimii patru ani, după ce a fost cronometrat cu patru minute şi 46 de secunde. El a fost premiat cu 1200 de dolari.
"În acest concurs trebuie să meargă totul bine chiar de la început. Dacă simţi că e greu şi nu mai poţi, oricum trebuie să continui", susţine învingătorul competiţiei Chris Birkin.
În concursul feminin s-a impus Penny Ditchfield, locuitoare a oraşului Yorkshire.
Competiţia de cărat cărbune a ajuns în acest an la cea de-a 33-a ediţie. Campionatul se desfăşoară primăvara. Regula de bază a ineditului concurs e ca participanţii sa care câte 50 de kilograme de cărbuni. Câştigător devine cel care parcurge cel mai rapid distanţa de 1100 metri.