Moneda naţională la cel mai mic nivel în raport cu euro
Luni, moneda naţională va înregistra cel mai mic nivel în raport cu moneda unică europeană. Banca Naţională a Moldovei a stabilit un curs de 16,98 de lei pentru un euro. Acesta este cel mai înalt nivel din ultimul an. Astăzi, un euro era echivalent cu 16,83 lei.
Un curs asemănător a fost atins pe 23 martie 2010. Deprecierea monedei naţionale este un motiv de bucurie pentru moldovenii care primesc bani de peste hotare.
"E bine când e cursul mai mare. De-ar fi fost 15 era mai rău" crede un trecător.
Banca Naţională a Moldovei spune că devalorizarea leului este cauzată de aprecierea euro faţă de dolar pe piaţa externă.
" Actualmente nivelul monedei euro faţă de dolar este de 1,4. Adică un euro este egal cu 1,4 dolari. La începutul anului, un euro egala la 1,32 dolari. respectiv avem o apreciere de 6%". Preponderent este legat de faptul că SUA continuă să promoveze campania de relaxare cantitativă, care presupune faptul că SUA nu este preocupată de inflaţie", susţine Lucia Hadârcă, şefa departamentului operaţiuni valutare BNM