Monica Babuc, invitată la Fabrika. Ministrul îşi doreşte să-i apropie pe moldoveni de obiceiurile culturale
Vrea să-i apropie pe moldoveni de obiceiurile culturale, cum ar fi cititul cărţilor, dar şi să le faciliteze accesul la informaţie prin modernizarea bibliotecilor. Planul aparţine ministrului Culturii Monica Babuc, una dintre invitaţii de aseară ai emisiunii Fabrika. Colegul său de platou, ministrul Tehnologiei Informaţiei a vorbit despre uşurinţa cu care cetăţenii îşi pot perfecta actele de identitate.
"Acum cetăţenii Republicii Moldova când merg să-şi perfecteze paşaportul nu trebuie să prezinte nici un act, decât buletinul de identitate. Şi încă un lucru care nu exista înainte. Printr-un simplu telefon poţi invita oficiul mobil la birou, sau acasă şi-ţi perfectează actele fără a merge tu la biroul de documentare", a declarat ministrul Pavel Filip.
Tehnologiile informaţionale au fost unul dintre principalele instrumente prin care ministrul culturii, Monica Babuc şi-a propus să apropie cartea de cititor.
"Se pune accentul pe valorificarea bibliotecilor ca centre culturale importante, multifuncţionale de la ţară. Transformarea acestora din nişte depozite de carte veche, în localuri în care se vorbeşte despre noile tehnologii. Am văzut în foarte multe sate persoane de vârsta a treia persoane care vin să comunice prin Skype cu nepoţii lor", a menţionat ministrul Culturii.
Ministrul Culturii a mai adaugat că o altă prioritate a sa este să-i apropie pe moldoveni de tradițiile şi cultura naţională.
- Monica Babuc, la raport: Promovăm tradiţiile, urmărim atragerea turiştilor străini şi crearea locurilor de muncă
- Concert de caritate la Chişinău. Banii vor fi donaţi construcţiei primului azil de bătrâni pentru oameni de cultură
- Pavel Filip spune care este cel mai eficient instrument de luptă cu corupţia în Moldova