Monica Babuc s-a întâlnit cu cei mai buni dascăli din ţară
Embed:
Mai puţină birocraţie în şcoli şi o combinaţie armonioasă dintre metodele tradiţionale de predare şi tehnologiile moderne. Asta îşi doresc cei 100 de profesori, desemnaţi în ultimii ani drept cei mai buni dascăli din ţară, au organizat un atelier de lucru împreună cu ministrul Educaţiei, Monica Babuc. Cadrele didactice susţin că avem o sumedenie de practici pe care putem să le preluăm din Europa, cum ar fi, de exemplu, Norvegia.
"Ştiţi, acolo copii sunt mai mult legat cu practica de viaţă, parcă sunt mai adaptivi la toate noutăţile vieţii. Să implementăm mai mult legătura cu viaţa, ca ei să se poată descurca mai mult în viaţă", a spus Nadejda Tighineanu, profesor la liceul "Petru Rareş" din Soroca.
"Eu sunt pentru mirosul cărţilor din biblioteci şi cu utilizarea manualelor electronice indiscutabil, pentru că suntem într-o altă epocă. Dar repet încă odată, că împreună aceste două elemente trebuie să meargă împreună", a spus Daniela Vacarciuc, profesor la liceul teoretic "Vasile Alecsandri".
"Undeva ar trebui chiar şi în instituţiile preşcolare să fie un specialist de exemplu la educaţia fizică, să implice tehnologia în instituţiile preşcolare, copii nu cunosc tehnologia", a spus o femeie.
Ministrul Educaţiei, Monica Babuc, a declarat că toate propunerile şi sugestiile profesorilor vor fi sintetizate şi, ulterior, implementate în cadrul reformei sistemului de învăţământ.
"Ne-am propus să invităm la discuţia noua viziune asupra educaţiei şi locul acestui domeniu extraordinar în viaţa societăţii moldoveneşti, pentru că considerăm că experienţa lor este una notorie. Şi mai degrabă dânşii trebuie să vină către noi cu propuneri de soluţii şi sugestii", a spus Monica Babuc, ministrul educaţiei.
Profesorii prezenţi la întrunire sunt laureaţi ai concursului "Pedagogul Anului" din perioada anilor 2007- 2018.

- Vlad Plahotniuc și președintele Turciei, Recep Erdogan, au discutat despre consolidarea relațiilor dintre Moldova și Turcia
- Liderul nord-coreean Kim Jong-un va efectua în curând o vizită la Seul
- Monica Babuc s-a întâlnit cu locuitorii din satul Rădoaia, Sângerei. Salarizarea profesorilor, una din temele discuţiei