MONSTRUL din Caracal, adus în casa ororilor. Anchetatorii vor face reconstituirea crimelor
Criminalul din Caracal, Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut până acum uciderea Alexandrei și Luizei, va fi adus astăzi de anchetatori la locul săvârșirii crimelor pentru reconstituirea faptelor.
Procurorii au extins cercetările în cazul lui Dincă pentru omor calificat. Bărbatul a cedat și le-a dat anchetatorilor detalii despre cumplitele fapte.
Deocamdată nu se ştie ce a făcut suspectul cu cadavrele şi nici unde se află acestea. Anchetatorii au descoperit dinţi, oase umane şi resturi de cenuşă într-un butoi metalic din curtea casei suspectului. Procurorii au trimis toate probele la institutul de medicină legală, iar experţii au anunţat că vor avea rezultatele ADN în două săptămâni.
La percheziţii, ei au mai găsit fire de păr, haine şi un cercel. Obiectele se aflau în maşina suspectului, iar legiştii au confirmat că acestea aparţin fetei răpite miercurea trecută.
Anterior, Gheorghe Dincă a negat orice implicare în dispariţia fetelor, pe care a declarat că nu le cunoaşte. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, suspectul a spus că fetele ar fi venit la el de bunăvoie pentru a întreţine relaţii sexuale şi că în urma unor neînţelegeri, le-ar fi lovit.
Pe Alexandra, fata răpită săptămâna trecută, ar fi ucis-o după ce şi-a dat seama că fata a sunat la numărul de urgenţă 112. Între timp, în faţa casei suspectului s-au adunat mai mulţi oameni, printre care şi rude de-ale fetelor ucise. Aceştia le-au strigat jandarmilor care păzesc intrarea că protejează un criminal în loc să protejeze oamenii de infractori.
- IMAGINI DIN CASA GROAZEI în care au fost omorâte cele două tinere din Caracal (FOTO/VIDEO)
- Cazul de la Caracal: DIICOT Craiova a preluat ancheta în dosarul adolescentei din Dobrosloveni - Olt
- Povestea monstrului din România i-a sensibilizat şi pe moldoveni. Ei au adus lumânări şi pancarte la Ambasada României