Monumente de valoare arhitecturală, transformate în vitrine pentru haine (VIDEO)
O adevărată mutilare a unei clădiri istorice are loc în preajma Pieței Centrale. Acolo, atât agenții economici care dețin în proprietate imobilul, cât și vânzătorii care iau în chirie spațiul, au acaparat trotuarul, au acoperit clădirea cu marfă sau publicitate și au construit anexe.
La sfârșitul secolului al 19-lea, în clădire era hotelul "Russia". De-a lungul timpului, elementele renascentiste de pe fațadă au fost acoperite cu panouri publicitare, plapume, papuci de casă haine, dar și alte lucruri vândute în preajma pieții. Pe lângă acest monument arhitectural, în zonă mai există aproape 50 de astfel de edificii.
"Clădirea de la Bulgară 99 este un exemplu clar unde un agent economic devine degradant asupra unui monument de arhitectură prin construcțiile și publicitatea care a denaturat autencitatatea monumentului de arhitectură", a spus Ion Ștefăniță, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.
Unii comercianţi susțin că vând în această zonă doar în perioada sărbătorilor pascale:
"Știu că e istoric și e restaurat. Nu avem voie, e clar, dar pentru că vin sărbătorile de Paști e foarte aglomerat în magazine și facem și noi condiții pentru cumpărători. Când se termină sărbătorile nu mai este nimeni pe stradă".
"Spunea cineva că această clădire este istorică, dar eu nu am de unde să știu. Uneori ne permit să vindem aici, iar câteodată vin și ne alungă. Nu avem altă soluție."
Din cauza mărfii comercializate, parterul imobilului este ascuns de ochii trecătorilor:
"La noi din păcate nu se pune accent pe istorie. Dacă această clădirea asta avea înainte valoare, acum nu are nicio valoare. Adică are valoare fiind pentru marfă".
"Monumentul este monument istoric. Așa trebuie să fie pentru totdeauna, dar aici ce? cine se uită? nimeni nu are nevoie".
"Mă deranjează mult acest lucru. Nu este corect ca aceste zdrențe să urâţească aspectul clădirii. Eu nici măcar nu am știut că acesta este un monument istoric."
Potrivit șefului adjunct al Poliției Capitalei, Silviu Mușuc, comercianții care vând în preajma Pieții Centrale nu dețin autorizație.