Monumentele protejate, tot mai des vandalizate. Anul trecut, poliţiştii au deschis 15 cauze penale
Lipsa de cultură a unor oameni nu are limite. Doar anul trecut, poliţiştii au deschis 15 cauze penale pentru vandalizarea monumentelor şi mormintelor protejate de stat. În realitate însă cazurile de profanare sunt mult mai multe, doar că nu întotdeauna persoanele pot fi identificate, iar în unele cazuri oamenii legii nici măcar nu sunt sesizaţi despre astfel de incidente.
Ultimul caz de acest fel a avut loc chiar zilele trecute lângă Rusca, Hânceşti. Este vorba despre monumentul ridicat în memoria eroilor căzuţi în cel De-al Doilea Război Mondial. Răufăcătorii au scris cu vopsea albastră: "Moarte ocupanţilor". Poliţia din Hânceşti s-a autosesizat în acest caz, iar făptaşul încă urmează a fi identificat. Primarul oraşului, Alexandru Botnari, spune că regretă cele întâmplate, mai ales că monumentul a fost renovat anul trecut.
Citeşte şi: Memorialul consacrat eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial din Rusca, VANDALIZAT
Şi istoricii spun că într-o societate normală astfel de incidente nu ar trebui să existe.
"Într-o societate civilizată şi democratică nu se întâmplă şi nu sunt permise asemenea manifestări de extremism. Aceste monumente sunt ridicate şi consacrate eroilor care şi-au dat viaţa. Asemenea acte de vandalism şi profanare trebuiesc condamnate vehement", a declarat Vlad Vornic, doctor în istorie.
Un alt monument al Armatei Sovietice şi anume tancul din Cornești a fost profanat în 2018. Persoane necunoscute au vărsat peste el vopsea galbenă, albastră și roșie. Anul trecut, Parlamentul a aprobat mai multe modificări la legislaţia penală, astfel fiind prevăzute pedepse mai dure pentru profanarea monumentelor şi mormintelor protejate. Amenzile au crescut de la 37. 500 de lei la 47.500 de lei. De asemenea, făptaşii pot fi obligaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau riscă chiar şi până la doi ani de închisoare.