Moody's a retrogradat băncile Societe Generale şi Credit Agricole din Franţa
Agenţia Moody's a retrogradat două mari bănci franceze, Societe Generale şi Credit Agricole. Motivul invocat este împrumuturile mari acordate Greciei. Analiştii spun că este de aşteptat ca acţiunile celor două bănci să se deprecieze.
Guvernatorul Băncii Naţionale a Franţei, Christian Noyer, susţine că băncile franceze au capital suficient ca să acopere eventualele pierderi.
"Moody's a făcut o declaraţie foarte importantă în legătură cu ceea ce spuneam şi eu, acum câteva zile. Agenţia susţine că fondurile şi profiturile vor permite băncilor franceze să absoarbă eventualele pierderi", a declarat Noyer.
Sectorul bancar francez se numără printre cele mai expuse pe datoria de stat a Greciei, cu obligaţiuni de 9 miliarde de euro.
La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că Zona Euro, practic, luptă pentru existenţă.
"Aceasta este o luptă pentru locuri de muncă şi prosperitatea familiilor din toate ţările membre UE. Aceasta este o luptă pentru viitorul politic şi economic al Europei, pentru imaginea Europei în lume, pentru integrarea europeană în sine", a subliniat Barroso.
Preşedintele Comisiei Europene a mai adăugat că introducerea hârtiilor de valoare este singura soluţie pentru stoparea ciclului negativ de pe pieţele financiare.
Totodată, Parlamentul de la Roma a adoptat programul pentru noile măsuri de austeritate, cu 316 voturi pentru şi 302 împotrivă. Pachetul, în valoare de 54 de miliarde de euro, este menit să balanseze bugetul italian pentru următorii doi ani. Datoria publică a Italiei se ridică la aproximativ 115 la sută din PIB, ceea ce constituie 1,9 miliarde de euro.
Externe