Morcovi umpluți cu droguri, specialitatea deținuților de la Penitenciarul nr.17 din Rezina (FOTO)
Angajaţii Penitenciarului nr.17 din Rezina au preîntâmpinat introducerea drogurilor, printr-un colet cu produse alimentare, scrie deschide.md.
Pe 6 decembrie, în jurul orei 15:00, la punctul de trecere și control al penitenciarului s-a prezentat o femeie, în vârstă de 58 de ani, care urma să transmită un colet. În urma verificării acestuia, angajații Serviciului regim și supraveghere au descoperit un pachet cu morcovi, trei dintre care aveau ascunse în interior serigi de 10 ml pline cu masă vegetală mărunțită, asemănătoare cu marijuana.
Substanța interzisă urma să ajungă la un deținut în vârstă de 28 de ani.
În privința acestui caz, au fost sesizați ofițerii Inspectoratului de Poliție Rezina. Substanța ridicată au fost predată organelor de poliţie în scopul investigării cazului şi adoptării unei decizii conform legislaţiei în vigoare.
Departamentul Instituțiilor Penitenciare atenționează persoanele care transmit spre uzul deținuților substanțe și obiecte interzise despre riscul de a fi cercetate contravențional sau chiar penal.
- Incendiu puternic la o fermă din Rezina. Trei porci morţi şi mii de baloţi de paie făcute scrum (FOTO)
- Un tânăr, reţinut de poliţie după ce a aruncat prietenului său un pachet cu droguri peste gardul puşcăriei
- Alertă într-un penitenciar din Franța. Un deținut român a fost găsit mort
- Fost gardian de la Penitenciarul din Bender, trimis în judecată pentru corupere pasivă