Moş Crăciun EXISTĂ. Cum i-a îndeplinit solicitarea unui băieţel din Măşcăuţi, Criuleni (FOTO REPORT)
Dorinţa din ajunul Crăciunului a unui copil dintr-o familie nevoiaşă a mobilizat o comunitate de internauţi. În vârstă de opt ani, băiatul din satul Măşcăuţi, raionul Criuleni, nu i-a cerut lui Moş Crăciun dulciuri, jucării sau gadgeturi performante. Singura lui dorinţă a fost ca familia să-i fie asigurată, iarna aceasta, cu lemne de foc.
Înduioşat de dorinţa copilului, un grup de iniţiativă, care a găsit scrisoarea pe internet, a decis să contribuie la împlinirea ei.
Mama băiatului a spus că, în lipsa banilor, familia este nevoită să îndure frigul. Noroc de temperaturile blânde: "Nu am făcut azi focul. Nu avem lemne şi facem doar o dată pe zi focul. Când veneau băieţii de şa şcoală făceam focul ca să fie cald, să putem face mâncare când vin băieţii".
Depozitul în care sunt păstrate lemnele era aproape gol. Tatăl lui Dumitru suferă de o boală incurabilă, aşa că abia reuşeşte să-şi ajute familia: "Mai rar facem focul, mai economiseam cu speranţa că ne vor ajunge. Era să ne lăsăm de toate să cumpărăm lemne ca să facem focul"
Visul băiatului a devenit realitate, după ce scrisoarea a fost găsită de către oameni cu inimă mare. Emoţionat de faptul că dorinţa i-a fost auzită, băiatul a vrut să-i mulţumească lui Moş Crăciun.
Darurile i-au fost oferite de către un grup de tineri, care a distribuit scrisoarea pe reţelele de socializare şi a colectat fonduri pentru a-l ajuta pe băiat.
"Citind scrisoarea lui Dumitraş ţi se rupe inima de jale. Poate unii copii cer ceva mai mult, dar acest copil a solicitat de la Moş Crăciun lemne de foc ca să nu îngheţe iarna, iar noi am hotărât să facem un gest mărinimos", spune unul din activişti.
Acum, Dumitru intenţionează să-i scrie lui Moş Crăciun o scrisoare de mulţumire: "O să-i trimit o scrisoare lui Moş Crăciun de mulţumire că a adus ce am vrut şi ce am scris în scrisoare. Deja nu o să mai fei aşa de frig cum este dimineaţa".
Dumitru are un frate de 11 ani şi o soră de şase luni.
- Cumperi porcul şi primești un bonus incredibil! OFERTA unui bărbat în ajun de Crăciun (FOTO)
- Nu mai este un secret! Ce cadou va primi Barack Obama de Crăciun
- Un soţ iubitor sau mărire de salariu. Ruşii au trimis scrisori lui Moş Crăciun
- Vrei să oferi un dar inedit de Crăciun? 10 idei creative pentru cadouri personalizate