Moscova AVERTIZEAZĂ Statele Unite privind manevrele militare americane din țările baltice
Rusia a avertizat că desfășurarea a 3.000 de soldați americani în cele trei state baltice pentru a participa la manevre militare împreună cu armatele acestor țări nu va rămâne fără un răspuns din partea Moscovei. Declaraţia a fost făcută de Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe, scrie agerpres.ro.
"Aceasta nu este o știre, ci mai degrabă un element de planificare militară (...), dar vă asigur că nu va rămâne fără răspuns", a precizat oficialul rus, în opinia căruia respectivele aplicații constituie o încercare de a exercita o presiune militară asupra Rusiei.
"Am mai văzut așa ceva. Pentru noi nu este niciun fel de enigmă și nici nu ne va determina să ne schimbăm decizia de a merge pe drumul nostru", a asigurat Riabkov.
Pe de altă parte, el a calificat noua serie de sancțiuni americane împotriva principalei bănci din Crimeea și a mai multor lideri proruși din estul separatist al Ucrainei drept o provocare politică. "Nu vedem nicio logică ce ar putea să explice o asemenea decizie, având în vedere că Washingtonul a declarat că dorește revenirea situației la normal", a mai spus responsabilul din MAE rus.