Mostră de ignoranță a unui politician extremist. Ce a spus despre România și Moldova
Liderul partidului britanic antieuropean UKIP, Nigel Farage, a apreciat că riscurile teroriste se vor amplifica în Uniunea Europeană dacă aceasta va continua să primească refugiați musulmani și nu va institui un control eficient la frontiere, mai ales că în interiorul spațiului Schengen inclusiv teroriștii pot trece liber granițele, scrie agerpress.ro.
"Bine că nu suntem în Schengen", a remarcat Farage, citat miercuri de AFP, lăudând astfel faptul că Marea Britanie nu face parte din acest spațiu de liberă circulație, în opinia sa fiind chiar mai bine dacă ea ar ieși complet din UE în urma referendumului din 2017.
"Din fericire încă putem verifica portbagajul unei mașini în portul Douvres, pentru a vedea dacă nu sunt Kalașnikovuri acolo. (...) Dacă cineva trece granița dintre Moldova și România cu portbagajul plin de Kalașnikovuri, acela nu va fi controlat nicăieri în drumul lui prin Europa".
Într-o lume periculoasă este ceva ce, evident, nu este în regulă', a indicat Farage, neștiind probabil că România și Moldova nu fac parte din spațiul Schengen.
În declarațiile făcute în marja unei reuniuni pe teme anti-UE, desfășurată la Londra, el a criticat și faptul că, în pofida atentatelor petrecute vineri la Paris, blocul comunitar nu dă semne că ar dori să schimbe ceva în politica de primire a migranților extracomunitari.
"Este evident că Juncker și Hollande nu au învățat nimic în urma ororilor de vineri. Chiar Comisia Europeană spune că se așteaptă la încă trei milioane de refugiați în următorii doi ani. Printre ei există jihadiști. (...) Nu sunt singurul care o spune. Și miniștrii libieni au spus-o. Chiar persoana care l-a ghidat pe David Cameron în timpul vizitei sale într-o tabără de refugiați din Iordania (în septembrie) a afirmat: aveți grijă, 2% dintre aceste persoane sunt jihadiști", a menționat liderul UKIP.
"Primirea a milioane de refugiați suplimentari fără să avem mijloacele de a afla cine sunt ei nu va face decât să agraveze problema pe care o avem deja", a conchis el.
Externe