Moţiunea împotriva ministrului Ruxanda Glavan a picat. Câte voturi a acumulat iniţiativa
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, a picat.
Inițiativa a acumulat doar 28 de voturi în timp ce era necesară susținerea a cel puțin 51 de deputați.
Socialiștii au acuzat-o pe Ruxanda Glavan de scumpirea serviciilor medicale.
În replică, ministrul Sănătății a calificat iniţiativa deputaţilor PSRM drept populism ieftin, care demonstrează că opoziţia este în criză de idei.
Glavan a menționat că ajustarea taxelor a fost necesară pentru a evita colapsul spitalelor care acumulau datorii.
Asta pentru că preţurile serviciilor medicale până în prezent nu acopereau costurile pentru consumabile.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că noile tarife nu vor limita accesul oamenilor, în special al celor cu venituri mici, la servicii medicale calitative.
În prezent, 86 la sută din cetăţeni au poliţă medicală, ceea ce înseamnă că pot beneficia de tratamente gratuite.
În acelaşi timp, Guvernul achită costul poliţie medicale pentru 15 categorii de moldoveni.