Moţiunea privind demiterea lui Marinuţa, fără avizul comisiei
Comisia securitate nu a reuşit să dea aviz moţiunii simple privind demiterea ministrului Apărării, Vitale Marinuţa, depusă de PCRM.
Moţiunea de cenzură privind demiterea ministrului apărării, Vitalie Marinuţa, a provocat discuţii aprinse între membrii comisiei de securitate.
"De când Armata Naţională trebuie să participe la conflicte interne?", s-a indignat deputatul PCRM Mihail Poleanschi.
"El a făcut o declaraţie perfect constituţională, că Armata în orice situaţie este pregătită", a spus, în replică deputatul Valeriu Saharneanu.
Deputaţii comunişti cred că declaraţiile lui Marinuţa au afectat reglamentarea conflictului transnistrean. Reprezentanţii Biroului de integrare au altă părere.
"Toţi partenerii noştri cunosc faptul că, Chişinăul abordează soluţionarea conflictului doar din punct de vedere paşnic, doar la masa de negocieri. Şi nu există nici prezumtiv o închipuire că noi am putea utiliza arma", a declarat şeful Biroului de Reintegrare, Gheorghe Balan.
Parlamentarii comunişti îl acuză pe Marinuţa şi de vânzarea illegală a armamentului în Armenia. Aceştia au anunţat că vor prezenta, în scurt timp, dovezi privind participarea ministrului la tranzacţie.
"Eu ştiu mai mult decât se scrie în documente şi o să numesc familiile. O să numesc şi o să mă adresez iar la procuror, să dau toată informaţia as", a spus deputatul PCRM Anatol Gorilă.
Chiar dacă liberal-democraţii au insistat pe prezenţa ministrului Apărăii la şedinţa Comisiei de Securitate, aceştia nu i-au adresat nicio întrebare lui Marinuţa.