Moțiunea PSRM împotriva lui Chiril Gaburici a picat
Un nou eșec pentru fracțiunea PSRM din Parlament. A 15 moțiune simplă inițiată de socialiști împotriva unui ministru a picat. Argumentele PSRM pentru a-l demite pe ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, nu au fost convingătoare pentru deputați. Pentru a-și masca nereușita, socialiștii au părăsit sala de ședințe înainte ca documentul să fie votat.
"Constat zero voturi. Este pentru prima dată probabil, cel puţin din experienţa mea, când o moţiune simplă nu are nici un vot", a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Socialiștii şi-au motivat moţiunea prin faptul că ţara noastră nu ar fi înregistrat o creștere economică, anul trecut.
"Investițiile în 2017 sunt la nivelul de 100 milione de euro, investițiile directe în economia țării. Dacă e să luăm anul 2008 - 2009, au fost la nivelul de 800 de milioane, adică investițiile sunt mai puține de opt ori", a spus deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.
"Pentru primele nouă luni ale anului 2017 investiţiile străine au constituit 146,3 milioane dolari și este în creştere. În acelaşi timp, creşterea acestor investiţii a fost generată de participările noi la capitalurile întreprinderilor din Republica Moldova care este 2,3 milioane dolari", a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu i-a acuzat pe socialiști că dezinformează.
"Nu este adevărat să spui că anul 2017 a fost un an al eșecului economic, în condițiile în care creșterea economică a Moldovei a fost de circa patru la sută", a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Deputații PLDM au susținut acțiunile guvernării menite să îmbunătățească activitatea oamenilor de afaceri.
"Am rămas impresionat de acele multiple acțiuni întreprinse de către minister pentru a da o încredere în ziua de mâine pentru businessul din Republica Moldova. Se atestă o fugă masivă a agenților economici din Republica Moldova, din această oază de business?", a spus deputatul PLDM, Gheorghe Cobzac.
"Pentru antreprenori era o situație în care ei trebuiau să prezinte 12 feluri diferite de rapoarte. Astăzi facem ca să fie o singură formă de raportare și să meargă doar într-un singur punct. Numărul de acte permisive este tendința de a le micșora la maxim", a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Democrații s-au interesat la ce etapă este reparația drumurilor în sudul țării.
"Sunt doi ani de când a fost reziliat contractul cu compania care a se ocupa de reparația tronsonului Ciumai-Vulcănești care face legătura dintre Capitală și portul Giurgiulești", a declarat deputatul PDM, Corneliu Dudnic.
Chiril Gaburici a anunțat că a inspectat zona recent și că în acest an vor fi reabilitați 280 de kilometri de drumuri naționale. Pentru asta sunt preconizate peste 970 de milioane de lei. Unii parlamentari au declarat că moțiunea PSRM nu este întemeiată, iar alții au făcut glume pe seama lor.
"Nu a existat în istoria parlamentarismului moldovenesc moțiune simplă în condițiile când ministrul lucrează trei săptămâni de zile", a comunicat deputatul PDM, Dumitru Diacov.
"Stimați tovarăși socialiști, dacă ar exista o medalie pentru numărul de moțiuni prezentate și nevotate, cred că ați fi campioni mondiali", a spus președintele grupului PPEM, Eugen Carpov.
Liberalii au întrebat din nou despre diploma ministrului, iar Chiril Gaburici i-a acuzat că sunt interesați să mențină în viață acest subiect.
"Nimeni în lumea aceasta nu va putea să-mi ia cunoștințele ceea ce am eu aici și ceea ce am eu aici. Bani, poziții, scaune și așa mai departe puteți să le luați. Eu nu mă țin de ele. Bagajul meu și experiența mea îmi permite să construiesc toate lucrurile acestea de la zero. Fără nicio problemă!", a spus a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
"Mătuşa Jănea de la Mihălăşeni, Ocniţa, m-a rugat să transmit succese la cârma acestui minister. V-a rugat să faceţi în aşa fel încât PIB-ul să fie cât mai mare şi cât mai gras, dar să nu uitaţi şi de popor", a spus deputatul PL, Ion Apostol.
"Neapărat voi avea grijă de propunerea care a venit de la doamna, mătuşa în cauză. Vă mulţumesc!", a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Înainte de vot, socialiștii s-au supărat că Andrian Candu nu le-a oferit cuvântul, de la tribuna principală, mai multor membri ai fracțiunii și au părăsit sala.
"Colegii socialiști și-au dat seama cât de mult au greșit cu moțiunea simplă și au decis să părăsească. Dați-ne voie să-i aplaudăm".
La vot au participat 51 de deputaţi din majoritatea parlamentară.
- Chiril Gaburici, în fața deputaților. Moțiunea simplă depusă de socialiști împotriva ministrului Economiei și Infrastructurii va fi examinată vineri în Parlament
- REPLICI în Parlament. Subiectul care a stârnit dispute în plen. Candu le-a sugerat aleşilor liberali să fie mai organizaţi
- Andrian Candu, explicații pentru fracțiunea socialiștilor din Parlament: Economia Moldovei a avut performanțe notabile în anul 2017