MOTIVAREA Judecătoriei Chişinău: Însăși adresarea unui concurent electoral în ziua alegerilor, o agitație pentru candidatura sa
A fost făcută publică motivarea deciziei Judecătoriei Chişinău, care nu a validat mandatul lui Andrei Năstase.
Potrivit instanței, însăși adresarea unui concurent electoral în ziua alegerilor, cu un astfel de îndemn către alegători, este de fapt o agitație pentru candidatura sa.
Mai jos vedeţi motivarea deciziei Judecătoriei Chişinău:
"Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2018, acțiunile din ziua alegerilor din 03 iunie 2018 ale candidatului la funcția de primar al municipiului Chișinău, Năstase Andrei, s-au calificat ca agitație electorală în ziua alegerilor și s-a stabilit faptul încălcării articolului 52 alin. 10 din Codul electoral de către candidatul la funcția de primar al mun. Chișinău, Andrei Năstase, fiind indicat în motivare precum că pe parcursul zilei de 3 iunie 2018 (ziua alegerilor) candidatul la funcția de primar al municipiului Chișinău, prin intermediul live-video, pe pagina sa de facebook a efectuat agitație electorală.
Prin încheierea din 15 iunie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a considerat inadmisibil recursul declarat de avocatul Dumitru Pavel în interesele Partidului Politic "Platforma Demnitate și Adevăr" și ale lui Andrei Năstase.
În context, instanța de judecată menționează că Curtea de Apel Chișinău, pronunțând decizia sa,a reținut că pe parcursul zilei de 3 iunie 2018 (ziua alegerilor) candidatul la funcția de primar al mun. Chișinău, prin intermediul Live-Video, pe pagina sa de Facebook, a efectuat agitație electorală. Instanța a considerat că, cu toate că în adresările sale către alegători, concurentul electoral îi îndemna să se prezinte la vot, și să voteze pentru cine consideră ei de cuviință, acțiunile lui reprezintă agitație electorală. Instanța a constatat că este doar prerogativa organelor electorale ca în ziua alegerii să se adreseze către alegători cu îndemnul de a se prezenta la vot.
Astfel, în prezenta speță, instanța nu poate să se pronunțe asupra temeiniciei probelor administrate în procesele judiciare, care au avut ca obiect examinarea legalității actelor organelor electorale.
Potrivit instanței de apel, însăși adresarea unui concurent electoral în ziua alegerilor, cu un astfel de îndemn către alegători, este de fapt o agitație pentru candidatura sa.
Instanța de judecată reține, că Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, prin decizia din 12 iunie 2018, nr. 3a-1074/18, a constatat faptul că, concurentul electoral Andrei Năstase, în aparițiile sale din ziua alegerilor a ieșit cu îndemnuri și lozinci electorale pe pagina facebook, similare celor din perioada campaniei electorale.
Mai mult ca atât, fără a numi numele concret al contracandidatului, dânsul îndeamnă alegătorii să nu voteze candidatura lui.
Instanța a mai statuat că, în situația când în cursa electorală au mai rămas doar doi candidați, este evident că alegătorii sunt orientați să-l voteze anume pe dânsul.
Cele menționate mai sus, confirmă că candidatul la funcția de primar al municipiului Chișinău Andrei Năstase a efectuat în ziua alegerilor agitație electorală.
La fel, se reține că Curtea de Apel Chișinău, în soluția sa, devenită irevocabilă, a mai menționat că, conform art. 52 alin. (10) din Codul Electoral, în ziua alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite nici un fel de agitație electorală. Interdicția dată nu se referă la informațiile deja plasate în internet şi la afișele expuse anterior. Corespunzător, efectuând în ziua alegerilor o astfel de agitația electorală, concurentul electoral a încălcat prevederile acestui articol.
Pe cale de consecință, cele reținute de instanța de apel în decizia expusă, au autoritatea lucrului judecat și urmează a fi luate în considrerare în prezenta cauză, fapt generat și impus de principiului securității raporturilor juridice, principiu indispensabil art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
Conform prevederilor art. 52 alin. (10) din Codul electoral 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (actualizat), în ziua alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite nici un fel de agitaţie electorală.
Articolul 1 din Codul electoral 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (actualizat), definește agitația electorală drept acţiuni de pregătire şi difuzare a informaţiei, care au scopul de a-i determina pe alegători să voteze pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali.
Corespunzător, efectuând în ziua alegerilor o astfel de agitația electorală, concurentul electoral a încălcat prevederile acestui articol, determinînd alegătorii să voteze un anumit concurent electoral din cei doi.
În explicațiile date în ședința de judecată, concurentul electoral Andrei Năstase a confirmat instanței că este sigur că la îndemnul său au ieșit o mulțime de alegători la vot și pentru aceasta le este mulțumit, deoarece au ieșit cu bună intenție, pentru a se manifesta, însă, consideră că nu este posibil de a fi demonstrate care a fost impactul acestui îndemn, calificat de către instanță drept agitație electorală în ziua alegerilor.
Însuși în definiția "agitație electorală", legiuitorul indică expres că acțiunea respectivă are un singur scop, fără excepții, și anume scopul de a determina alegătorii să voteze un anumit candidat, respectiv, instanța ajunge la concluzia că o asemenea încălcare este de natură să afecteze și să influențeze rezultatele alegerilor.
Or, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Aceleași principiu de participare la alegeri este stipulat și în art. 2 alin. (1,2) al Codului electoral, și anume, cetăţeanul Republicii Moldova participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Participarea la alegeri este liberă (benevolă). Nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului cu scopul de a-l sili să participe sau să nu participe la alegeri, precum şi asupra exprimării de către acesta a liberei sale voinţe.
Conform art. 7 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (actualizat), nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului pentru a-l face să voteze sau să nu voteze, precum şi pentru a-l împiedica să-şi exprime voinţa în mod independent.
În contextul încălcărilor stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă, instanței de judecată îi revine sarcina de a stabili dacă această încălcare are un caracter minor sau major, dacă privește un segment îngust sau însemnat de alegători, precum și sarcina de a stabili impactul ei asupra electoratului și scorului electoral".
PUBLIKA.MD aminteşte că, marţi seara, Judecătoria Chişinău nu a validat mandatul lui Andrei Năstase.
Citeşte şi: Judecătoria Chișinău nu a validat mandatul de primar al lui Andrei Năstase