Motivul HALUCINANT pentru care o ţară a INTERZIS primul vin albastru din lume
Spania interzice primul vin albastru din lume, produs de compania spaniolă Gik.
Spania recunoaşte 17 tipuri de vinuri, însă niciunul albastru, notează The Local, citat de GustArte.
Gik susţine că această regulă este una absurdă, comentând că asociaţiile spaniole de lobby din industria vinului, susţinute de unele instituţii publice, au oprit "revoluţia" companiei, impunând interdicţii şi sancţiuni, compoziţia băuturii fiind 100% struguri.
Spania a interzis Gik să eticheteze şi să comercializeze vinul albastru ca vin, pentru că are o culoare nepotrivită.
Băutura a stârnit atenţia tuturor vara trecută, datorită culorii unice date de un pigment natural din coaja stugurilor şi a unui alt colorant natural, potrivit producătorului spaniol. Strugurii provin din zonele La Rioja, Zaragoza, León şi Castilla-La Mancha.
Produsul a fost unul de succes până acum, după cum susţine Gik, producătorul anunţând că a vândut deja 100.000 de sticle la nivel mondial.