Motivul HALUCINANT pentru care un şef al mafiei siciliene a comandat asasinarea fiicei sale
Un şef al mafiei siciliene a fost arestat, după ce i-a comandat fiului său să îşi ucidă sora pe motiv că este implicată într-o relaţie amoroasă cu un poliţist, relatează AFP, citat de hotnews.ro.
Pino Scaduto, eliberat din închisoare în aprilie, ar fi cerut fiului său să o omoare, el fiind deja acuzat de omucid într-un alt dosar, potrivit anchetatorilor.
"Sora ta a devenit un informator", ar fi afirmat tatăl.
Tânărul şi-ar fi exprimat poziţia sa faţă de cererea tatălui într-o conversaţie cu un amic, discuţie care a fost interceptată de poliţie.
"Eu nu o voi face. Tu eşti tatăl şi nu ai decât să o faci tu. De ce ar trebui să mă ocup eu de această problemă? Am 30 de ani", i-ar fi spus el tatălui, potrivit conversaţiei interceptate de poliţie.
Tatăl ar fi cerut apoi acest serviciu unei alte persoane care ar fi refuzat la rândul său, spunând că este o afacere de familie.
"Astăzi a fost arestat un şef care dorea să-şi omoare propria fiica pentru că avea o relaţie cu un şef al poliţiei italiene", a declarat luni, la Sicilia, ministrul italian al Afacerilor Externe, Angelino Alfano, citat de presă.
ROMÂNIA - UE
- Trei bărbaţi care pregăteau atentate în New York au fost arestaţi. Indivizii provin din SUA, Canada şi Filipine
- Producătorul Harvey Weinstein a fost concediat în urma scandalului acuzațiilor de hărțuire sexuală
- Oleg Pruteanu, alias Borman, cere eliberarea din arest. Curtea de Apel va examina astăzi contestarea avocaţilor
- Dorin Chirtoacă nu scapă de arest la domiciliu. Instanţa i-a prelungit măsura preventivă cu încă 30 de zile
- Maria Cărăuș RĂMÂNE ÎN AREST. Curtea de Apel a respins recursul avocaţilor
- Judecătoria Chişinău a prelungit cu 20 de zile mandatele de arestare a trei poliţişti cercetaţi în dosarul Braguţa