MOTIVUL ÎNGROZITOR pentru care un sfert de milion de reni VOR FI UCIŞI până la Crăciun
Un sfert de milion de reni ar putea dispărea până la Crăciun. Autoritățile din nordul Siberiei au propus uciderea a 250.000 de animale pentru a reduce riscul unei epidemii de antrax, relatează The Guardian, potrivit Digi24.ro.
Regiunea Iamalo-Neneț din nordul Siberiei adăpostește cea mai mare populație de reni din lume. Se estimează că acolo trăiesc peste 700.000 de exemplare. Circa 300.000 de reni sunt în peninsula Yamalo, iar numărul ridicat de animale crește riscul răspândirii antraxului.
Așa-zisa "boală zombie" a reapărut în urmă cu câteva luni. Din cauza vremii neobișnuit de calde, cadavrul unui ren purtător de antrax s-a dezghețat, iar bacteria s-a răspândit la alte animale.
În iulie a fost instituită stare de urgență, după ce un copil din Iamalo-Neneț a murit după ce a mâncat carne de ren care ar fi fost bolnav de antrax.
De altfel, bacteria a ucis și circa 2.350 de reni și cel puțin patru câini, relateazp Siberian Times.
Cu cât este mai mare populația de reni, cu atât este mai mare discul de răspândire a bolii, spune Nikolai Vlasov, directorul adjunct al autorității de supraveghere veterinară și fitosanitară din Rusia.
El arată că numărul de animale trebuie ținut sub control, în condițiile în care în Peninsula Iamal sunt circa 300.000 reni, iar resursele alimentare sunt suficiente doar cu 110.000 de exemplare.
Populația de reni este ținută sub control și în fiecare an este tăiat un număr de animale, dar anul acesta propunerea este să fie ucise mult mai multe animale decât de obicei.
Acest lucru ar putea afecta însă păstorii din regiune, mai ales pe cei care au turme mici, de până la 100 de reni.
"Un număr foarte mare de păstori din peninsulele Iamal și Gâdan își vor pierde sursa de venituri și modul de viață tradițional", spune antropologul Olga Murașko.
De altfel, ea face legătura între intenția autorităților de a reduce populația de reni din Iamal cu numărul mare de licențe pentru extracția de gaze naturale, acordate pentru această peninsulă.
Regiunea Iamalo-Neneț este cea mai mare sursă de gaze naturale a Rusiei.
- Cămilele, măgarii şi renii vor face parte din echipele de salvare din Rusia
- Un tânăr de 20 de ani din Cahul este suspectat de infecţie cu antrax
- O companie din Moldova va cumpăra terminalul de cereale din portul ucrainean Reni
- Moș Crăciun ar putea rămâne fără reni! Cercetătorii au o explicaţie îngrijorătoare
- ATENŢIE, traseul Odesa-Reni VA FI ÎNCHIS. Pe unde vor putea circula călătorii
- Nici renii - reni, nici moșul - moș. Google schimbă tradițiile și imaginea lui Santa Claus (VIDEO)