MOTIVUL pentru care 188 de persoane au fost condamnate la moarte în Egipt
Embed:
Un tribunal egiptean a condamnat la moarte 188 de persoane. Aceştia au fost găsiţi vinovaţi pentru uciderea a 13 poliţişti în timpul unor ciocniri violente care s-au produs în luna august dintre forţele de ordine şi două tabere de susţinători ai fostului preşedinte Mohamed Morsi.
În această operaţiune iniţiată de forţele de securitate au fost omorâte cel puţin 700 de persoane într-o singură zi, iar 14 august a devenit cea mai sângeroasă zi din istoria modernă a Egiptului.
Verdictul final va fi pronunţat la sfârşitul lunii ianuarie. Sentinţa vine la câteva zile după ce tribunalul de la Cairo l-a declarat nevinovat pe fostul preşedinte al Egiptului Hosni Mubarak în cazul uciderii manifestanţilor în anul 2011.