Motivul pentru care Apple a transferat 500 de milioane de euro către fiscul francez
Foto: DistilNFO
Grupul american Apple a confirmat marţi, pentru AFP, că a ajuns la un acord cu administraţia fiscală franceză în urma căruia va plăti retroactiv o sumă nedeclarată reprezentând impozite restante, scrie agerpres.ro.
Potrivit unor informaţii publicate anterior pe site-ul L'Express, conform unui acord confidenţial semnat la finele lunii decembrie de Apple şi palatul Bercy, grupul american va vărsa fiscului francez suma de aproape 500 milioane de euro reprezentând impozite restante. Suma a fost confirmată pentru AFP de o sursă din apropierea acestui acord.
"Administraţia fiscală franceză a încheiat recent un audit multianual cu privire la conturile franceze ale societăţii, iar ajustarea va fi comunicată în conturile noastre publice", a informat şi AFP, fără a preciza suma.
"Ştim ce rol important joacă impozitele într-o societate şi ne plătim impozitele în toate ţările unde operăm, în conformitate cu legislaţia în vigoare la nivel local", a adăugat compania.
Potrivit L'Express, negocierile între Apple şi palatul Bercy au avut ca obiect cifra de afaceri modestă declarată de zece ani de societatea Apple France, în condiţiile în care vânzările grupului american în Europa au explodat, în special graţie telefoanelor iPhone.
"În condiţiile în care s-au multiplicat de şapte ori, aceste vânzări au urcat de la 6,6 miliarde de euro în 2008 la 47,7 miliarde de euro în 2017", subliniază L'Express, care precizează că această cifră de afaceri este încasată în mare parte în Irlanda.
Anunţul acestui acord intervine exact la un an după un alt acord încheiat între fiscul francez şi grupul american de comerţ online Amazon, care a acceptat să plătească retroactiv taxe de aproximativ 200 de milioane de euro.
Guvernul francez a demarat de mai multe luni o campanie pentru a-i taxa mai bine pe giganţii din domeniul Internetului, iar în luna decembrie 2018 a anunţat că va introduce o taxă naţională pentru giganţii Google, Apple, Facebook şi Amazon, reuniţi sub acronimul GAFA. Această taxă, care va fi votată într-un proiect de lege prezentat la finele acestei luni, ar urma să aducă aproape 500 milioane de euro la bugetul statului francez în 2019.
În paralel, Franţa speră că până la finele acestui an va fi adoptată o directivă europeană cu privire la taxarea GAFA. Însă, unele state membre UE se opun acestui proiect, în special Irlanda, unde mai mulţi giganţi din domeniul internetului şi-au înfiinţat cartierul general european.

- Vlad Batrîncea, acuzat de mai mulţi membri ai Gărzii Tinere, pe care o coordonează, că s-a îmbogățit pe spatele lor
- Horoscop financiar februarie. Zodia care va cunoaște o evoluție spectaculoasă
- ATENŢIE! Poliţia caută bărbatul din imagini. Ce faptă rușinoasă a comis (VIDEO)
- 2,9 miliarde lei acumulate de FISC la Bugetul public național în prima lună a anului curent