MOTIVUL pentru care Bulgaria şi Serbia se retrag din concursul Eurovision 2014
Eurovisionul, cel mai cunoscut concurs muzical din lume, pierde din concurenţi. Bulgaria şi Serbia au anunţat că se retrag din competiţia de anul viitor, din motive financiare. Potrivit autorităţilor, costurile de participare, inclusiv pentru efectele speciale de pe scenă, au crescut constant începând din 2005.
Serbia a câştigat acest concurs în 2007 cu piesa Molitva, interpretată de Marija Šerifović. Cât priveşte Bulgaria, în cei nouă ani de participare la concurs, doar în 2007 a reuşit să se califice în finală.
Croaţia, Cipru, Cehia, Slovacia, Luxemburgul şi Andorra de asemenea s-au retras din competiţie. În schimb, Portugalia revine în 2014, după ce a luat o pauză în acest an.
Următoarea ediţie va fi organizată la Copenhaga, după ce Danemarca a triumfat în 2013. Moldova a ocupat locul 11. Concursul Eurovision se desfăşoară anual din 1956.
- MEGA SCANDAL la Eurovision. Mai multe ţări ar fi încercat să cumpere notele
- Noi reguli la Eurovision 2014. Organizatorii au anunţat mai multe modificări în ceea ce priveşte jurizarea (VIDEO)
- Reprezentantul Moldovei la Eurovision Junior 2013, nevoit să se descurce pe cont propriu. Guvernul nu alocă nici un leu