MOTIVUL pentru care cea mai veche turnătorie de clopote din lume se închide. A fabricat inclusiv Big Ben
Cea mai veche turnătorie de clopote din lume şi cea mai veche firmă producătoare din Marea Britanie, care a fabricat Big Ben şi Liberty Bell, din Statele Unite, se închide după 500 de ani, în ciuda încercărilor de a menţine afacerea pe linia de plutire, relatează The Telegraph, scrie descopera.ro.
The Whitechapel Bell Foundry din Londra a fost unul din cel imai importanţi producători de clopote făcute la comandă, dar afacerea de familie se va închide din cauza "realităţilor care se schimbă" în afacerile de nişă, potrivit proprietarului Alan Hughes.
Listată în Cartea Recordurilor Guiness drept cea mai veche firmă producătoare din Marea Britanie, compania a fost înfiinţată în 1570, în timpul domniei Elizabetei I. Afacerea de familie îşi va închide uşile în mai, în ciuda succesului înregistrat datorită serialului Downton Abbey. Comenzile pentru clopoţele de masă folosite, în mod tradiţional, pentru a suna pentru ceai, au crescut din partea fanilor americani, în urma difuzării serialului.
O treime dintre produse au fost livrate peste hotare, în urma serialului de televiziune Downton. Topitoria s-a adaptat vremii, creând clopote tradiţionale pentru uşi, populare printre cei care restaurează proprietăţi victoriene. În ciuda diversificării produselor, a fabricării clopoţelelor de uşi şi a magazinului online, proprietarii au decis să închidă magazinul. "Suntem o piaţă mică. Nu se mai construiesc multe biserici, dar oamenilor încă le place sunetul clopotelor şi asta ne-a menţinut activitatea", a explicat Alan Hughes.
Forma de turnare pentru Big Ben încă mai atârnă pe peretele topitoriei, acesta fiind cel mai mare clopot realizat de firmă, în 1858, care cântăreşte 13 tone şi jumătate. Afacerea de familie a creat, de asemenea, Liberty Bell din Philadelphia, în 1752, clopotul catedralei St Mary din Sydney şi clopotul Catedralei Naţionale din Washington. În urma tragediei din 11 septembrie, firma a fost prima alegere pentru crearea unui clopot ca semn al tragediei, cadou al Londrei pentru New York.