Motivul pentru care Elveția nu intră în carantină. Are 4.800 de persoane infectate și 43 de decese
Elveţia şi-a înăsprit vineri măsurile în faţa noului coronavirus, interzicând grupurile formate din mai mult de cinci persoane, însă a respins plasarea în carantină - o măsură adoptată de alte ţări europene -, considerând că este vorba despre o "politică spectacol".
"Ce facem în ţară astăzi este foarte apropiat de ceea ce fac ţările din jurul nostru. Diferenţa însă este că noi nu facem politică spectacol", a subliniat ministrul de interne, întrebat despre măsurile de izolare a populaţiei la domiciliu luate de unele ţări europene.
Are cea mai mare bogăție pe cap de persoană adultă (în termeni de bunuri financiare și nefinanciare) din toate țările lumii.
Țara este pe locul al 19-lea în lume ca PNB și pe locul treizeci și șase după paritatea puterii de cumpărare. Este al douăzecilea cel mai mare exportator și al optsprezecelea cel mai mare importator de bunuri.
Guvernul a deblocat suplimentar 32 de miliarde de franci elveţieni (30,4 miliarde de euro) pentru a sprijini economia. Un total de 10 miliarde de franci elveţieni fusese anunţat deja săptămâna trecută.
"Economia noastră funcţionează acum la circa 80% din capacitatea sa şi trebuie să facem tot posibilul pentru a menţine un nivel de activitate suficient", a declarat ministrul economiei, Guy Parmelin, în cursul unei conferinţe de presă la Berna.
În Elveţia, ţară frontalieră cu Italia, maladia COVID-19 a ucis 43 de persoane. Peste 4.800 de persoane au fost testate pozitive până în prezent, dar Elveţia nu testează toate cazurile suspecte din cauza lipsei aproape totale a testelor.
În faţa creşterii numărului de cazuri, Academia Elveţiană de Ştiinţe Medicale (ASSM) a publicat vineri o serie de directive privind deciziile în materie de triaj al pacienţilor în unităţile de terapie intensivă.
În caz de supraîncărcare a capacităţilor de terapie intensivă, "pronosticul pe termen scurt este factorul decisiv pentru triaj", a indicat ASSM, subliniind că pacienţii al căror pronostic de ieşire din spital este favorabil cu terapie intensivă, dar defavorabil fără aceasta, trebuie să aibă "prioritatea absolută".
"Numărul persoanelor infectate creşte puternic în ţara noastră", a declarat presei ministrul de interne şi al sănătăţii, Alain Berset.
După ce a ordonat închiderea şcolilor, cafenelelor, restaurantelor şi a tuturor magazinelor cu excepţia celor alimentare, de sănătate şi de primă necesitate şi după ce a interzis manifestaţiile publice şi private, guvernul elveţian a interzis vineri adunările, inclusiv "spontane", cu mai mult de cinci persoane.
În schimb, a refuzat să dispună plasarea în carantină, cu toate că unele organizaţii, printre care asociaţia tinerilor medici generalişti elveţieni, s-au pronunţat în acest sens, scrie a1.ro