Motivul pentru care Meghan Markle amână decizia de a deveni mămică
Meghan Markle și Prințul Harry au declarat în repetate rânduri că doresc să-și mărească familia cât mai curând. Nu au anunțat însă și care sunt planurile lor în această privință. Deja presa tabloidă de peste Ocean a lansat zvonuri potrivit cărora Ducesa de Sussex ar fi însărcinată, și nu cu un bebeluș, ci cu gemeni. Evident, zvonurile au fost infirmate de însăși fosta actriță americană, în vârstă de 37 de ani.
Încă de la nunta lor regală, din 19 mai, care a avut loc pe domeniul Castelului Windsor, admiratorii cuplului regal s-au întrebat pe când Meghan și Harry vor face anunțul cel mare. Din păcate, cei doi au amânat decizia de a deveni părinți. Mai exact, Meghan Markle a fost cea care a decis că anul acesta nu intenționează să rămână însărcinată, scrie tabu.ro.
Din motive care țin de sănătate, Ducesa a decis să amâne decizia de a deveni mămică, notează express.co.uk. Programul foarte încărcat și turneul regal, care va începe în luna octombrie sunt principalele cause care i-ar pune în pericol o posibilă sarcină. Meghan urmează să îl însoțească pe Prințul Harry la Jocurile Invictus din Sydney în perioada 20-27 octombrie. Ea va vizita de asemenea Australia, Fiji, Regatul Tonga și Noua Zeelandă, ceea ce înseamnă că aceștia vor avea un program foarte încărcat până la sfârșitul anului.
Meghan dorește, probabil, să evite momentele delicate prin care trece o femeie însărcinată în primul trimestru. În plus, toți vor fi cu ochii pe ea. NHS (Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie) susține că majoritatea femeilor pot călători în condiții de siguranță în timpul sarcinii, cu toate acestea, ducesa vrea să fie precaută.
- ALARMANT! Numărul copiilor suspectați că au rujeolă a crescut la 27
- Ies la iveală tot mai multe nereguli: Centrul de odihnă Trandafirul nu este singurul care funcţionează fără autorizaţie
- Interviu exclusiv pentru PRIME. Secretarul de stat în domeniul educației: De la 1 septembrie, elevii vor avea discipline noi