Motivul pentru care Nissan amână discuţiile cu Renault privind întărirea alianţei lor
foto: reuters
Nissan Motor va amâna discuţiile cu partenerul francez Renault privind întărirea alianţei lor şi se va concentra în schimb pe propria sa redresare, a afirmat marţi directorul general Hiroto Saikawa, scrie agerpres.ro.
La Adunarea anuală a Acţionarilor de la sediul Nissan din Yokohama, Saikawa şi-a cerut scuze pentru scandalul legat de fostul preşedinte Carlos Ghosn, care a afectat Nissan şi parteneriatul cu Renault.
"Prioritatea noastră este redresarea companiei, ceea ce înseamnă amânarea discuţiilor privind viitorul alianţei. Este extrem de important ca în viitor să creăm oportunităţi cu Renault pentru a discuta opţiunile legate de parteneriatul nostru", a declarat Saikawa.
Acţionarii celui de-al doilea producător auto din Japonia urmează să voteze noua structură de guvernanţă şi pe cei 11 membri ai board-ului.
Nissan revizuieşte structura board-ului şi modul în care sunt numiţi directorii şi stabileşte remuneraţia lor, pentru îmbunătăţirea guvernanţei, după ce fostul preşedinte Carlos Ghosn a fost acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere. Conform amendamentelor menite să îmbunătăţească guvernanţa Nissan, trei comitete statutare vor superviza nominalizarea directorilor, acordarea compensaţiilor şi lucrările de audit. Renault a cerut ca în unele comitete să fie incluşi preşedintele Jean-Dominique Senard şi directorul general Thierry Bollore, iar Nissan a acceptat solicitarea.
Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi. Statul francez este cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.