Motivul pentru care partidele de opoziție și ONG-urile asociate acestora vor refuza să semneze codul de conduită elaborat de CEC și CCA
Partidele de opoziție și ONG-urile asociate acestora vor refuza să semneze codul de conduită elaborat de CEC și CCA, pe motiv că documentul a fost propus de Partidul Democrat, aflat la guvernare.
De această părere sunt invitații emisiunii Fabrika de aseară. Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a precizat că până acum au mai existat astfel de tentative, doar că nu au fost duse până la capăt. Societatea trebuie să vadă un exemplu de maturitate politică și să-i taxeze pe cei care nu vor să respecte prevederile în acestui cod.
"Problema cea mai mare a Republicii Moldova până în 2009, 2010, poate și mai târziu a fost ceea că noi niciodată nu am mers până la urmă. După 2016 se vede foarte clar un proces, eu doi ani văd această continuitate și nu cred că cei din anumite structuri europene nu le observă", a spus purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari.
Deputat democrat Corneliu Mihalache a menționat că până acum guvernarea a fost deschisă pentru ONG-uri, în special când s-au discutat legi importante cum ar fi Codul audiovizualului și proiectul de modificare a sistemului electoral.
"Codul care va fi elaborat de CEC și CCA va fi denumit codul de conduită al PD-ului, iar ei vor elabora un cod de conduită al lor care îl vor numi democrat, liber, independent și european", a spus deputatul PDM, Corneliu Mihalache.
Conform procedurilor, partidele care vor semna codul de conduită urmează să fie monitorizate în cadrul campaniei de CEC și CCA.
- Iluminat stradal, grădiniţe reparate şi apeduct. Primarii democraţi din suburbiile Chişinăului şi-au făcut publice proiectele de viitor
- Pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei au început să primească ajutorul de 600 de lei
- Vitalie Gamurari, despre iniţiativa creării unui Cod de comportament electoral: Partidul Democrat îşi doreşte cel mai mult ca alegerile parlamentare din 2019 să decurgă transparent
- Vlad Plahotniuc: Pensionarii au ȋnceput deja să primească ajutorul de Crăciun pe care l-am promis