MOTIVUL pentru care şefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, NU a renunţat la paza de stat VIDEO
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că nu a renunțat la paza de stat pentru că s-ar simți amenințată de atacurile și criticile care îi sunt adresate pe Facebook şi Telegram. În cadrul emisiunii „În Profunzime”, Veronica Dragalin a menţionat că nu se simte în siguranţă când merge pe stradă din cauza modului brutal în care este atacată.
„Da, mai am pază de stat. Cred că atmosfera în care noi trăim în ziua de azi, modul brutal în care eu sunt atacată pe canalele de Telegram, pe Facebook mă fac să nu mă simt sigură când merg pe stradă. Și îmi pare rău pentru că eu nu mă așteptam la așa ceva când am acceptat această funcție. Mă așteptam să fiu atacată, denigrată de fugarii noștri de peste hotare, dar să fiu atacată în așa mod de foarte mulți oameni anonimi, pentru că nu au curajul să facă aceste lucruri din numele lor propriu asta chiar nu mă așteptam. Sunt prea mulți”, a explicat Veronica Dragalin.
Șefa PA a mai spus că se simte tristă că nu există mai multă susținere pentru munca pe care o depun procurorii în această țară.
Veronica Dragalin beneficiază de pază de stat din data de 22 iunie.