Motociclistul Max Biaggi se retrage din activitatea sportivă
"Împăratul" curselor pe două roţi pleacă! Italianul Max Biaggi, în vârstă de 41 de ani, şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă într-o conferinţă de presă organizată la Roma.
"Mă retrag ca un campion. După 20 de ani în care am făcut turul lumii pentru a încerca să-mi înving rivalii, este timpul pentru un alt Max Biaggi mai puţin cunoscut", a declarat sportivul.
El ales ca loc de retragere circuitul Vallelunga, unde în urmă cu 21 de ani debuta în sporturile cu motor. Biaggi a obţinut în cariera sa 29 de victorii la clasa 250 cm cubi şi 13 în MotoGP, precum şi 13 la Superbike.
Sportivul a fost de trei ori vicecampion mondial la clasa 500 cm cubi, în 1998, 2001 şi 2002. În octombrie, Max Biaggi a câştigat al doilea titlul mondial la Superbike, după ultima etapă a sezonului, care a avut loc la Magny-Cours în Franţa.