Motociclistul Mihai Cociu s-a clasat pe locul 24 la Marele Premiu al Letoniei
Mihai Cociu s-a clasat pe locul 24 la clasa MX2 la Marele Premiu al Letoniei, a 10-a etapă a Campionatului Mondial de Motocros. Motociclistul moldovean a repetat performanţa reuşită în etapa precedentă din Germania, acesta fiind cel mai bun rezultat al sportivului de până acum. Trofeul a fost cucerit la clasa MX2 de germanul Ken Roczen, iar la clasa MX1 de italianul Antonio Cairoli.
Motociclistul moldovean Mihai Cociu de la echipa "Letonia Elksni Honda" a ajuns al 24-lea la finiş în cursa clasei MX2 de la Marele Premiu al Letoniei care s-a desfăşurat pe traseul din oraşul Kegums.
Pentru Cociu locul 24, ocupat şi în etapa a 9-a, în Germania, este deocamdată cel mai bun rezultat înregistrat la Mondialul de Motocros, unde participă pentru prima dată şi nu a acumulat niciun punct după 10 etape.
Învingător la această clasă a devenit germanul Ken Roczen de la KTM, care este şi liderul clasamentului la general cu 446 de puncte.
La clasa MX1 trofeul a fost cucerit de italianul Antonio Cairoli de la KTM, care conduce în clasament cu 416 puncte.
Până la finalul sezonului, motocicliştii mai au de parcurs şase etape, următoarea se va desfăşura pe 31 iulie în Germania la Limburg.
- Mihai Cociu s-a clasat pe locul 29 la Marele Premiu al Suediei la motocros
- Mihai Cociu a înregistrat cel mai bun rezultat de până acum la Campionatul Mondial de Motocros
- Moldoveanul Mihai Cociu s-a clasat pe locul 26 în etapa a 13-a a Mondialului de Motocross
- Antonio Cairoli a câştigat etapa a şasea a Mondialelor de Motocross la clasa MX1