Motorizarea 1.0 EcoBoost intră sub capota lui Focus
Ford continuă procesul de miniaturizare a motoarelor pentru reducere consumului și a emisiilor de carbon prin prezentarea noului propulsor în trei cilindri pe benzină cu capacitatea de 1,0 litru, ce va echipa toată gama Focus disponibilă în Europa.
Noua motorizare supraalimentată înlocuiește vechiul propulsor aspirat de 1,6 litri și va fi disponibil în două trepte de putere, prima dintre acestea dezvoltând 100 CP în schimbul unui consum de 4,8 l/100 km și unor emisii de CO2 cotate la 109 g/km pentru varianta în cinci portiere.
Versiunea de motorizare mai puternică dezvoltă 123 CP și 170 Nm (200 Nm cu overboost) disponibili între 1400 și 4500 rot/min și cu toate acestea nu cere considerabil mai mult decât motorul de 100 cai-putere, consumul anunțat de producător fiind în jurul a 5,0 l/100 km. Și emisiile de CO2 sunt în aceiași parametri, acestea nedepășind 115 g/km în cazul modelului Focus hatch.
După cum a declarat şi Graham Hoare, director executiv al concernului Ford pe piața europeană, noul motor EcoBoost întregește gama de moare furgale, din noua generație, ce cuprinde și propulsoarele de 1,6 și 2,0 litri ce au puteri cuprinse între 150 și 240 CP.
Motorul EcoBoost de 1,0 litru, despre care Ford spune că are o amprentă de dimensiunea unei foi A4, a fost dezvoltat în colaborare cu inginerii britanici de la Dunton și Dagenham.
Noul Focus 1.0 EcoBoost va fi disponibil din primăvară la un preț comparabil cu a versiunii de 1,6 litri cu care o înlocuiește. Cel mai probabil, acest motor își va găsi loc și sub capota lui C-Max și a derivatelor acestuia, iar tot în acest an va debuta la Craiova producția lui B-Max, propulsat de aceeași unitate. Poate că astfel vom avea ocazia de a verifica afirmația cu ‘foaia A4’.