Mulți doritori de a se imuniza. La Chişinău, numărul celor vaccinaţi s-a majorat cu 50%
Tot mai mulţi moldoveni vor să se imunizeze împotriva COVID. Timp de o săptămâna, la Centrul Municipal de Vaccinare, numărul doritorilor a crescut cu 50 la sută. Specialiştii susţin că vin pentru administrarea serului din ce în ce mai multe persoane cu vârsta de sub 18 ani. Din aceste motive a fost extins programul de lucru al Centrului municipal de vaccinare.
''Practic 200 de persoane zilnic s-au adresat la vaccinare săptămâna trecută. Peste o mie de persoane vaccinate, iar săptămâna precedentă până la o mie erau care se vaccinau.''
În octombrie, numărul celor imunizaţi este cu mult mai mare decât acum două luni.
''În luna septembrie am înregistrat peste 330 de persoane vaccinate, iar în octombrie până la 4800 de persoane vaccinate.''
''Am decis să mă vaccinez, deoarece vreau să mă protejez pe mine şi cei din jur. Am venit să mă imunizez împreună cu mama.''
''Nu vreau să mă îmbolnăvesc. Doar eu m-am vaccinat, membrii familiei s-au vaccinat mai devreme. Eu am aşteptat un vaccin şi aşa şi nu l-au mai adus şi m-am vaccinat cu care este.''
''Este pentru siguranţa şi sănătatea mea.''
Potrivit medicilor, Policlinica din sectorul Ciocana, timp de o săptămână în acest sector s-au vaccinat peste 1200 de persoane, iar rata de imunizare a crescut cu 2,5%.
''În prezent, avem 37,2 la sută din populaţie vaccinată în sector. Ne-am deplasat în două întreprinderi mari, nu era conform programului, dar ei au solicitat şi noi ne-am deplasat. Am avut în sector troleibuzul, 109 persoane au fost vaccinate. Am avut o echipă care au mers la domiciliu şi au vaccinat persoanele în vârstă.''
În prezent, rata de vaccinare cu schema completă a ajuns la 25,52 la sută, la nivel naţional.